luni, 30 martie 2009

Viva la Debaración!

Da, punem la cale o revoluţie. A cui? Pentru ce? Răbdare, răbdare, căci ea este încă în stadiul de aluat. Îi mai trebuie încă nişte ingrediente de bază şi nişte timp. Nu vă impacientaţi, căci veţi afla tot ce trebuie aflat la momentul potrivit. Poate chiar veţi afla o parte din reţetă.

Cine suntem noi?
Nu, nu suntem bucătari, în ciuda aparenţelor. Revoluţionari suntem şi ne place să credem că toţi avem istorie la acest capitol. Aşa că am dorit să respectăm şi tradiţia. Dacă acum câteva zeci, sute sau mii de ani revoluţiile se puneau la cale prin pivniţe şi beciuri, la lumina chioară a unui bec de 30 W sau a vreunei lămpi cu ulei, centrul nostru ”sacru” e Debaraua. Locul unde stau, aranjate frumos, borcanele inspiraţiei. Locul de unde va izbucni Revoluţia!
Probabil deja ne priviţi cu neîncredere. Debaraua? Bine, dar, conform dexonline.ro, debara = încăpere, loc unde se ţin lucruri folosite rar, vechituri. Cum poate cineva să pună ţara la cale într-o debara?

Noi putem. Pentru că suntem de-ai Debaralei. Pentru că tot ce e nou se naşte din ce e vechi. Ok, poate că trebuie să ne dezvăluim şi identitatea.
Noi suntem veghetorii din Debara; acele lucruri pe care le uiţi acolo şi pe care praful se aşterne tacticos, ştiind că şi-a găsit o locuinţă permanentă. Suntem lucrurile care stau în întuneric şi care nu scot niciodată vreun sunet. Suntem lucrurile care par să doarmă.
Aşa ne văd ceilalţi şi noi ne bucurăm, căci astfel nimeni nu ne bănuieşte planurile. Pentru că noi suntem lucrurile care au ochi şi urechi şi gură. Pentru că noi trăim în interior şi în întuneric ni se aprind beculeţele imaginaţiei şi plănuim tot.

În ordine aleatorie (noi nu avem ierarhii prea fixe, it's all about teamwork), ne prezentăm:

Art directorii: albumele cu copertă verde, legată cu sfoară - cel cu familia la picnic, din primăvara lui '87, şi cel de la mare, cu familiştii, din vara lui '88. Cel puţin aşa cred locuitorii casei, pentru că nu au mai aruncat un ochi pe ele cam tot din anii cu pricina. Dar ele meşteresc materiale noi din pozele vechi, decupează obiecte şi le lipesc în alte poze, se joacă de-a alb şi negru şi de-a culorile şi abia aşteaptă să iasă la lumină. [Melania ION şi Irina HRISTODORESCU]

Copywriterii: aragazul uleios şi cuptorul scârţâitor, ajunse în Debara pentru refuzul categoric de a mai aprinde concepte fără scânteie şi de a coace idei banale. Se apropie cu paşi repezi momentul revanşei. [Andreea ILINCA şi Cosmin IONESCU]

Media Plannerii: vinilul crăpat cu The Beatles şi pick-up-ul defect, cu acul tocit. N-au uitat însă niciodată gustul muzicii, la fel cum n-au uitat cum să îi farmece pe oameni cu ea. Momentan pun la cale strigătul revoluţiei - se va auzi până departe. [Andra IOTU şi Diana RESTIVAN]

PR-iştii: gaura cheii, plină de praf şi păianjeni, şi clanţa ciuntită. Sunt singurele care ştiu ce se întâmplă şi de o parte şi de alta a uşii. Raportează tot ce văd şi aud la ceilalţi. Prin ei va fi dezlănţuită revoluţia exact la momentul oportun. [Diana CERCEL şi Irina ENACHE]

Strategic Plannerii: O hartă veche, cu multe drumuri şi cărări uitate sau ignorate de oamenii de acum. Cu poteci de taină, accesibile numai celor iniţiaţi. De asemenea, un calendar gros, păstrând pe fiecare filă înţelepciunea vremurilor de demult. Vor da peste cap percepţia timpului şi a spaţiului pentru locuitorii casei. [Cristina GHILĂ şi Ioana MIHAI]

Client Service: o minge de tenis ce nu şi-a pierdut din elasticitate. Aşteapta cu nerăbdare momentul în care va zbura din nou prin aer, unind cele două jumătăţi ale terenului. [Emilia FLOREA]

Project Managerul: O busolă prăfuită, ce nu a mai fost folosită demult. Nu a uitat, însă, punctele cardinale, şi abia aşteaptă să se afle, din nou, în mâna vreunui explorator neînfricat pe care să-l călăuzească spre comori nebănuite. [Dorina BĂDOIU]

Carevasăzică, lumea din debara e în continuă mişcare. Urmăriţi-ne în continuare, căci până la revoluţie sunt muuulţi paşi de făcut. Iar noi vă vom surpinde cu fiecare. Periodic vă vom împărtăşi o parte din planurile frământate şi crescute la foc mic.

Follow us!